Județul Dolj este primul care a primit aceste materiale, repartizate în prezența ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Elena Intotero.
Ajutoarele sunt acordate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.), ca urmare a Hotărârii de Guvern nr. 12 din 11 ianuarie 2024 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de produse, în valoare de 16.022.682,52 lei, destinate atenuării riscului de excluziune socială care determină fenomene sociale ce afectează un interes public major. Județul Dolj a primit paturi, saltele, saci de dormit, corturi, pături, lenjerie de pat, dar și treninguri și tricouri pentru copii.
”Vă mulțumesc că ați răspuns invitației noastre de a fi prezenți la sediul DGASPC Dolj, mulțumim doamnei ministru Natalia Intotero, mulțumim reprezentanților Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pentru materialele oferite, atât de necesare copiilor din centrele rezidențiale. DGASPC este cea mai mare instituție din subordinea consiliului județean, mai mult de jumătate din bugetul consiliului merge către aceasta. Am aplicat pentru fonduri europene și am semnat deja două contracte de finanțare, am lansat licitația pentru Centrul «Sfânta Ecaterina», iar colegii din cadrul DGASPC au mai câștigat încă trei proiecte pentru reabilitarea și dotarea altor trei clădiri. Ne dorim să oferim condiții deosebit de bune copiilor noștri”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
În județul Dolj, în sistem rezidențial se află peste 160 de copii adăpostiți în 20 de apartamente și 10 case de tip familial.
”În urma deplasărilor în teritoriu, vizite în diferite județe la aceste centre unde avem copii instituționalizați, am constatat nevoia de mai mult. Consiliile județene fac eforturi extraordinare, de la bugetul statului, de la bugetul județean, autoritățile locale, de asemenea, însă orice sprijin în plus este binevenit. Am identificat această posibilitate legală, am făcut solicitări tuturor DGASPC din țară, ne-au furnizat necesarul de date și am reușit împreună să promovăm această hotărâre de Guvern. Copiii instituționalizați sunt o prioritate a statului român. Vreau să mulțumesc celor șase primari, celor șase reprezentanți ai UAT din județul Dolj care până în momentul de față au aplicat și au fost eligibili pentru construirea centrelor de zi”, a declarat Natalia Intotero.
În județul Dolj, vor fi construite centre de zi în localitățile Ciupercenii Noi, Afumați, Bârca, Galicea, Botoșești-Paia și Coțofenii din Dos. Centrele de zi sunt dedicate copiilor vulnerabili, celor care provin din familii cu venituri reduse, dar și copiilor cu probleme de sănătate și celor cu dizabilități. În cadrul acestora, ei vor putea să beneficieze de sprijin, masă caldă și consiliere psihologică. Valoarea fiecărui proiect poate să ajungă până la 330.000 de euro, sume alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
La eveniment au mai participat primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, reprezentanți ai A.N.R.S.P.S. și Florin Stancu, directorul general DGASPC Dolj.