Festivalul – Concurs „Maria Tănase“ – ediția a XXVII-a se va desfășura în perioada pe 23- 27 octombrie la Craiova

1353

Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează la Craiova cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului – Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase“, festival care celebrează 54 de ani de existență.

Evenimentul va avea loc la Teatrul Național „Marin Sorescu“, în perioada 23 – 27 octombrie 2023, și va începe cu preselecția concurenților, soliști vocali și instrumentiști, luni, 23 octombrie 2023, cu începere de la ora 10:00.

„Și această ediție de festival ne dorim să fie o reuniune artistică de excepție, o sărbătoare prin cântec a românilor de pretutindeni, o recunoaștere a meritelor pentru Craiova şi județul Dolj care prin cele două instituții – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, cel care a creat și organizat proiectul și Consiliul Județean Dolj, cel care l-a sprijinit, au reușit să asigure longevitatea Festivalului.“ – Amelia Etegan, directorul festivalului.

Marți, 24 octombrie, la ora 11:00, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Dolj vernisează în foyer-ul Teatrului Național expoziția de fotografie „Maria Tănase – o viață de har și dar“ și va lansa culegerea de folclor „Creații muzical folclorice ale românilor din Banatul sârbesc“ semnată de prof. univ. dr. Niță Frățilă – Academia de Muzică din Novi Sad (Serbia).

În zilele de 25, 26 și 27 octombrie, publicul este așteptat la Teatrul Național „Marin Sorescu“ pentru a se bucura de spectacolul concurenților și al invitaților Festivalului – Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase“, ediția a XXVII-a: tarafuri, soliști, cupluri consacrate de interpreți de muzică populară.

Vor acompania: Orchestra Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului“ din Târgu Jiu – dirijori Aurel Blondea și Florin – Mădălin Chirițoiu și cea a Ansamblului Folcloric „Maria Tănase“ din Craiova – dirijor Nicolae Drăghia. Prezentatoarea celor trei seri de spectacol este actrița Miruna Ionescu, realizatorul TV al proiectului fiind Laura Constantinescu.
Directorul festivalului este managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, Amelia Etegan, scenografia îi aparține Liei Dogaru, iar afișul evenimentului a fost realizat de artistul plastic Viorel Pîrligras.

Spectacolele vor începe la ora 18:30 și vor fi transmise live pe internet, pe undele radio și la TVR Craiova. Biletele se pot procura de la Agenția Teatrului Național „Marin Sorescu“, în programul agenției: luni – vineri: 11:00 – 19:00, iar sâmbăta și duminica: 12:00 – 19:00.
Preț bilet: 50 lei / pers./ seară (25 – 26 octombrie); 30 lei / pers. / 25 și 26 octombrie, pentru elevi, studenți, pensionari cu pensie sub 2.000 lei; 70 lei / pers. / Gala laureaților (27 octombrie).

Pentru prima dată în istoria festivalului trofeele sunt realizate de un meșter popular. Este vorba despre meșterul olar Ionel Cococi, vestit ceramist din comuna Vădastra – Olt, creator recunoscut și apreciat la nivel național și internațional pentru promovarea străvechii culturi Vădastra.

Valoarea totală a premiilor este 7.500 euro și vor fi acordate următoarele premii (sume brute):
• Marele Premiu – Trofeul „Maria Tănase“​2 000 Euro​
• Premiul I (solist vocal)​​​ 1 000 Euro
• Premiul II (solist vocal)​​ 750 Euro​
• Premiul III (solist vocal) ​500 Euro
• Premiul I (solist instrumentist) ​​1 000 Euro
• Premiul II (solist instrumentist)​ ​750 Euro
• Premiul III (solist instrumentist) ​500 Euro
• 4 premii speciale ​​250 Euro / premiu

Distribuția pe seri:
25 octombrie 2023
Constantin Enceanu
Gelu Voicu
Ion Ghițulescu
Grigore Gherman
Cristian Fodor
Anghelina Timiș Lung
Ilie Caraș
Alexandra Chira
Andra Matei
Loredana Streche
Tarafu’ lu Blondea și solistele: Teodora Pană și Nicoleta Lăcătușu

26 octombrie 2023​
Niculina Stoican
Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu
Miruna Ionescu, Valentin Albeșteanu și „Taraful de oraș“
Cristian Pomohaci
Elena Jurjescu Todi
Maria Casandra Hauși
Radu Lazăr
Taraful (Ceata) lu’ Streață

27 octombrie 2023
Mariana Ionescu Căpitănescu
Gheorghița Nicolae
Maria Loga
Gheorghe Roșoga
Vasilica Dinu
Steliana Sima
Olguța Berbec și Remus Novac
Constantin Lătărețu
Ion Drăgan
Zorina Bălan
Maria Rotaru
Mădălina Stoica
Luiza Turcu
Alexandru Lilea
Ingrid Boengiu
Constantin și Cosmin Gaciu și Taraful „Iancu Jianu“