„Festivalul Toamnei” de la Cârcea a ajuns la cea de-a treia ediție. Primari şi reprezentanți din 10 comune şi-au prezentat în cadrul festivalului produsele tradiționale la standurile special amenajate. Printre delicatesele expuse se numără pomana porcului, saramura de pui sau peşte, varza cu costiță, cartofii țărăneşti, iahnia de fasole, roşiile scăzute, turtițele olteneşti, plăcinta cu brânză şi stafide, drobul de miel, sarmalele cu afumătură şi tochitura de vânat.
La unul dintre standuri, un tânăr fermier în vârstă de 30 de ani, din comuna Cârcea, îşi prezinta preparatele tradiționale făcute în casă. Acesta are o ferma de animale cu 300 de oi, 150 de capre, porci şi cai.
„Produsele prezentate la „Festivalul Toamnei” sunt pregătite în ferma proprie. Berbecuț la cuptor, pastramă de oaie, brânză de capră, caşcaval făcut în casă, drob de miel şi cârnați de oaie. Produsele le fac la comandă. Îmi doresc ca anul viitor să accesez fonduri şi să-mi extind afacerea. Îi aştept pe toți la standul meu să deguste şi să se convingă de calitatea produselor”
La eveniment a luat parte şi primarul de la Robăneşti. Atracția standului a fost de departe berbecuțul la proțap
„Pentru comuna Robăneşti acest festival reprezintă o ocazie prin care ne putem prezenta produsele agricole. Este al doilea an în care luăm parte la festival. Anul trecut am prezentat produse din carne de porc, iar acum am venit cu produse realizate din carne de oaie. În comuna Robăneşti sunt două ferme mari de vaci de lapte, dar avem şi fermieri care se ocupă cu creşterea ovinelor. Atracția standului a fost berbecuțul la proțap. Fermierii ne-au ajutat, ne-au sprijinit, iar cu ajutorul lor am reuşit să prezentăm aceste produse. Am muncit la realizarea preparatelor, dar ne bucurăm pentru că oamenii sunt mulțumiți”, spune primarul