Românii care vor să își facă solarii sau depozite de legume vor putea accesa 150.000.000 de euro în următorii 2 ani, din care 100 de milioane de euro pentru noi spații protejate

2617

Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros la sfârsitul lunii iulie într-o conferință de presă în care a explicat că banii vor veni prin Măsura 4.1, care va avea o submăsură destinată legumiculturii.
Trebuie știut că pe lângă acest program de minimis există sprijinul cuplat vegetal 4.600 de euro pe hectar, iar în luna septembrie vom lansa Măsura 4.1 cu o submăsură distinctă pentru legumicultură. 100 de milioane de euro în următorii 2 ani pentru construcția de sere și solarii și 50 de milioane de euro pentru depozitare și procesare doar pentru legumicultură și cartofi. Deci, iată că în următorii 2 ani, toți cei care vor să își facă sere și solarii sau depozite și procesare, au această posibilitate, să acceseze cele 150 de milioane (n.r de euro). Sigur că aici încercăm să încurajăm cooperativele și membrii cooperatori”,a specificat Adrian Oros.
Acesta a mai spus că problemele legumicultorilor legate de distribuirea mărfii către marii retaileri a fost discutată în cadrul unor întâlniri între minister, legumicultori și reprezentanții marilor lanțuri de magazine, în care ministerul s-a erijat în arbitru, și că aceste întrevederi vor continua.


Vin și fac iarăși o precizare legat de programul ”Legume în spații protejate”, am văzut sigur câteva reportaje legate de problema legumiculturii. Noi am avut des întâlniri cu asociațiile de legumicultori, cu toate, și cu cele mai mari și cu cele mai mici și când am stabilit acest program și când am schimbat acest program și l-am dus spre toamnă, pentru că circuitul legislativ a fost prea lung, dar și întâlniri legate de modul de organizare al legumicultorilor și cum ar ajunge ei cu produsele pe piață într-un mod cât mai echitabil și echilibrat. Am făcut chiar și o întâlnire cu retailerii și urmează să mai avem o întâlnire între legumicultori și retaileri în care noi, Ministerul Agriculturii să fim arbitri”.