Cunoaștem astăzi povestea unei ferme înființate în 2012, de către tineri pasionați de pomicultură, dar care au și studiat în domeniu. La Copăceni, în Vâlcea, căpșunile remontante au succes și au cucerit lanțurile de magazine din toată țara. Am stat de vorbă cu Doctor Inginer Vasile Ionuț, care ne-a povestit ce înseamnă viața la fermă și câta muncă este în spatele plantației cu căpșuni ce înfloresc tot timpul anului. “Producem căpșuni numai în spațiu protejat, deoarece condițiile meteo din cursul anului sunt nefavorabile în anumite momente culturii căpșunului. Am fost nevoiți să investim în spațiile protejate, deoarece clienții noștri au nevoie de marfă constant, fără întreruperi cauzate de conditiile meteo, mă refer aici la precipitații în perioada recoltării”, ne-a declarat Dr. ing Vasile Ionuț, administratorul fermei din Copăceni.
Căpșunile sunt plantate în tunele, pe o suprafață de aproximativ un hectar și jumătate. Investiția este una uriașă, de 100.000 de euro la un hectar, fără să se adauge prețul plantelor, care se ridică undeva la 10.000 de euro. Avantajul este că fac fructe tot timpul anului, iar în extrasezon, prețul unui kilogram este mai mare. “Folosim numai material săditor certificat, din surse sigure, de la pepiniere consacrate. Ca și productie sunt foarte greu de cultivat, dar dacă se cunoaște tehnologia, obții aceeași producție ca la celelalte. Recoltăm căpșuni din luna iunie si până când scad temperaturile sub 0 grade”, a mai adăugat Dr. ing Ionuț Vasile.
Iar marile lanțuri de magazine s-au arătat interesate de căpșunile din Vâlcea. Producția obținută la un hectar, aproximativ 25 de tone, ajunge aproape în totalitate către principalele lanțuri de supermarketuri din țară. Condițiile sunt însă riguroase și nu se acceptă orice marfă. “Este foarte greu să lucrezi cu marile lanțuri de magazine, deoarece cerințele sunt mari în ceea ce privește calitatea si siguranța alimentară. În acest sens, utilizăm cele mai noi tehnologii în culturile pe care le avem, însoțite de certificări. În fiecare an ne reînnoim certificarea Global Gap, de bune practici în agricultură”, a continuat Dr. ing Vasile Ionuț.
Așa se face că de renumele căpșunilor din Copăceni a auzit toată țara. Iar munca în tunele presupune pricepere și timp, iar locuitorii din zonă nu se dau la o parte. “O fermă în mediul rural reprezintă o binecuvântare pentru întreaga comunitate, o sursă de venit, de bunăstare pentru întreaga zonă. În următorii ani, ne dorim să mărim capacitatea de producție, astfel încât să satisfacem cerințele clienților noștri, cu atât mai mult cu cât anul acesta am avut comenzi ferme pentru export în stare proaspată, dar nu am putut să livrăm deoarece capacitatea de producție nu ne-a permis acest lucru. Deoarece comunitatea locală reprezintă baza unei dezvoltări sustenabile pe termen lung, ne dorim ca în viitorul apropiat să ne implicăm activ în dezvoltarea acesteia”, a conchis Dr. ing Vasile Ionuț.
La ferma din Copăceni cresc căpșuni savuroase și aromate, dar și mure dulci pline de prospețime, fiind apreciate pentru gustul lor. Dietetice și hrănitoare, căpșunele sunt sărace în calorii și foarte bogate în vitamine. Conțin potasiu, vitamina K, vitamina B5, vitamina B6, acid folic, riboflavină și magneziu.