Cartoful dulce de Dăbuleni, o cultură profitabilă pentru fermieri

3586

În patria lubeniţelor, cartoful dulce de Dăbuleni răzbate cu succes. La Stațiunea de Cercetare din localitate, e timpul ca să fie plantati cartofii dulci in solar pentru obținerea lăstarilor care vor fi plantati în câmp la începutul lunii mai. Cartoful dulce este o soluție pentru a pune în valoare terenurile nisipoase din sudul țării, iar solul și căldura excesivă ajută, după cum ne-a spus Aurelia Diaconu, directoarea stațiunii, iar pentru fermierii români aduce chiar câștiguri frumoase.

Două solarii au fost plantate cu tuberculi de cartofi, specie nouă pentru România, dar foarte căutată în Asia. Cercetătorii de aici cunosc cel mai bine tehnologia cultivării cartofului şi lucrează la îmbunătăţirea ei din anul 2012, pentru ca fermierii interesaţi să aibă cele mai bune condiţii de plantare. 

La doar şapte ani de la înființarea primelor parcele cu cartofi dulci la Dăbuleni, în urma unui program de colaborare cu o Universitate din Coreea de Sud, viitorul cartofului dulce sună promiţător pentru țara noastră. Sunt deja  fermieri care au început să o cultive pe suprafeţe mai mari, de un hectar, iar interesul este în creștere. Agricultorii care doresc să aibă o cultură profitabilă, pot apela cu încredere la Staţiunea de Cercetare de la Dăbuleni. Cercetătorii de aici îi ajută cu seminţele, dar şi cu tehnologia de producere. La un hectar cultivat cu cartof dulce, un fermier poate obţine între 20 şi 40 de tone. Iar preţul pe piaţă nu este deloc mic, cartoful dulce se vinde de la 12 lei pe kilogram. 

Lanţurile de magazine sunt şi ele interesate de leguma dulce, deja Institutul de la Dăbuleni a livrat în premieră în 2017 către o reţea de supermarketuri.  Cartoful dulce, foarte popular Asia este folosit şi în industria băuturilor răcoritoare sau cea alimentară.

Sursa foto: Statiunea de Cercetare Dăbuleni