Domeniul Coroanei Segarcea a luat naștere în anul 1884 când au fost înființate cele 12 domenii ale coroanei, ce cuprindeau în total 140.000 de hectare de teren, împărțite în dfiferite zone ale țării și care au fost date spre administrare regelui Carol, de către statul român. Segarcea a fost singurul loc unde se cultiva și viță de vie. Aici erau 14.000 de ha unde se cultivau cereale, erau pășuni pentru animale și se practică zootehnia. Ulterior, a fost înființată o pepinieră în care se produceau 60 de soiuri de viță de vie, iar apoi a rezultat plantația de 311 ha.
Domeniul Coroanei Segarcea dupa 130 de ani
Domeniul Segarcea un Studiu de caz
Îmbuteliate cu grijă, fiecare sticlă de vin „Domeniul Coroanei”, spune o poveste
Pe plantație se regăsesc 17 soiuri de viță de vie, 60% din strugurii obținuți sunt struguri roșii, 30% struguri albi și 10% struguri aromatici, reprezentați de Muscatul Frontignan. Structura viei este de 60% soiuri roşii, 10% soiuri aromatice şi 30% soiuri albe, la fel cum a fost şi plantaţia iniţială, de la începutul secolului. Pentru fiecare soi plantat, structura arată astfel:
Tămâioasă roză – 14 ha; Fetească albă – 15 ha; Sauvignon blanc – 27 ha; Chardonnay – 35 ha; Tămâioasă românească – 16 ha; Pinot gris – 13 ha; Viognier – 8 ha; Pinot noir – 23 ha; Merlot – 25 ha; Cabernet Sauvignon: 46 ha; Fetească neagră: 13 ha; Touriga Nacional: 10 ha; Cabernet Franc: 7 ha; Syrah: 8 ha; Marselan: 10 ha.
Vinurile sunt împărțite în colecții și game, iar la baza fiecăreia dintre ele stă câte o poveste. Povestea a început cu vinurile din gamele Prestige și Elite, apoi Principesa Margareta, Minima Moralia, Vardo, iar cea mai recentă colecție este Marama. Pentru export a fost realizată gama Blue train, ce cuprinde aceleași vinuri din gama Prestige, însă sub o altă denumire.
Crama de la Segarcea, considerată cea mai modernă din Europa, construită din beton armat, după un amplu plan architectural
În perioada 1906-1908, a fost construită clădirea care adăpostește vinăria și crama. Aceasta era structurată pe 4 nivele, iar în acea perioadă era considerată ca fiind cea mai modernă din Europa. Construită gravitațional, strugurii ajungeau până la cel mai înalt nivel apoi coborau până la ultimul, unde erau depozitate cele mai bune vinuri. Crama a fost construită cu pereți dubli, pentru a reține aerul între ei și pentru a păstra astfel o temperatură constantă în tot timpul anului. Este a doua construcție din beton armat după Ateneul Român din București, iar planul clădirii afost realizat de către un ahitect român. A fost construiită din beton armat pentru a fi rezistentă în timp, pentru a face față planului de arhitectură, dar și pentru a avea stabilitate la zgomot. Acesta este unul dintre motivele pentru care se află atât de departe, pentru a nu produce interferențe asupra stăriii cisternelor sau baricurilor. Clădirea este construită gravitațional, iar plantația este dispusă circular în jurul construcției, pentru ca o benă să ajungă sus, la dezciorchinat, în maxim 5 minute atunci când sunt culeși strugurii, pentruu a nu se strica mustul. După ce se presează și se desciorchinează, se stochează treptat, de la nivelul superior la cel inferior.
În vinoteca de la Segarcea se mai găsesc și acum vinuri de la 1917
La 9 metri adâncime se află o pivniță care datează încă de pe atunci. În interior se mai află și acum plăcuțe de gresie de pe vremea regelui. Tot din acea perioadă datează și o serie de vinuri foarte vechi, păstrate în vinotecă. Acestea au fost îmbuteliate începând cu 1917 și păstrate într-o sticlă specifică. Vinurile ajungeau la Casa regală și erau vândute în magazinele din București. Participau deja la concursuri internaționale. Distilatul de vin sau Brandi, este unua dintre băuturile care a luat medalia de aur la Paris. Pe fiecare etichetă este trecut anul 1884, reprezentând anul în care au fost înființate cele 12 domenii ale coroanei. Inițial, vinurile au fost făcute de către un tehnolog francez, iar ulterior au instruit un român din zonă, pe nume Jugureanu, carte a adus faima vinurilor. După ce nu a mai fost regele, domeniile au trecut din nou în administrația statului. La Segarcea a rămas în continuare plantația, iar vinul obținut se vindea vrac în țările comuniste sau era ținut pentru partid. Din 1990 și până în 2002, plantația a mers foarte prost, iar recolta nu a mai fost aceeași.
Domeniul Coroanei Segarcea renaște
În anul 2004 familia Anghel, a preluat plantația și, ghidată de aceleași valori și cu o deosebită modestie, a făcut ca totul să arate exact ca înainte. Totul era distrus. Soții Anghel au făcut însă investiții și, folosind planurile arhitecturale originale, au realizat o nouă construcție, având formă de cruce, au replantat vița de vie, iar acum linia de producție este 100% automatizată.
„Când am cumpărat noi, aici nu mai era aproape nimic. Am defrișat toată plantația, am consolidat crama și am mărit suprafața de lucru. Crama a fost refăcută după forma inițială și retehnologizată după noile metode. Temperatura este controlată, iar vinul este păstrat în butoaie cu capacități mai mici, numite baricuri. Am simțit nevoia să comunicăm mai mult din poveștile locului și am început exportul către târgurile din afară. Am creat astfel un brand ușor de reținut, „Blue train”, care conține același vin, îmbuteliat în aceeași sticlă, dar cu o etichetă diferită”, afirmă Cornelia Anghel.
Domeniul Coroanei Segarcea-Furnizor al Casei Regale
Munca intensă și dăruirea au fost răsplătite. Începând din septembrie 2010, Domeniul Coroanei Segarcea a devenit Furnizor al Casei Regale a Romaniei. La dezvelirea bustului a fost prezent inclusiv regele Mihai, alături de Principesa Margareta, iar a solicitarea Principesei a fost făcută o colecție de vinuri ce îi poartă numele.
Vinul de la Segarcea, calitate recunoscută pe plan internațional
Vinurile provenite din strugurii de pe plantația „Domeniul Coroanei” de la Segarcea sunt premiate internațioal. Acestea participă doar la concursuri desfășurate în afara țării și au obținut în doar câțiva ani sute de medalii, remarcându-se prin participarea la o serie de concursuri din Europa, Asia si America. Recent, două loturi de Chardonnay din colecția Prestige au fost premiate în Franța, cu două medalii de argint, foarte greu de câștigat.
Pentru a obține vinul de o calitate superioară, medaliat la concursurile internaționale și recunoscut pentru aromele sale inconfundabile, este nevoie de multă muncă și dăruire. Pe parcursul anului, o întreagă echipă lucrează pentru ca plantația „Domeniul Coroanei” să producă cele mai bune vinuri.
„La vița de vie se lucrează tot timpul anului. Începem din noiembrie, când cade frunza, iar lemnul este pregătit să intre în iarnă. Atunci seva coboară în rădăcini, iar noi putem începe tăierea. Din noiembrie și până în octombrie, când strugurii trebuie culeși, avem în permanență de lucru pe plantație. În acest moment, am terminat legatul și se face curățirea. Cea mai mare temere pe care o avem este însă înghețul. Până la jumătatea lunii mai ne temem că înghețul târziu de primăvară ne-ar putea afecta florile, iar recolta ar putea fi compromisă.
Pe plantație lucrează cu cetățenii de etnie rromă, ca și zilieri. Avem doi tineri care se ocupă de plante, dar și mecanici. Avem ca specialiști trei femei, ingineri chimști, care efectuează numeroase analize în laboratorul nostru, coordonate de un oenolog din Moldova, care și-a definitivat studiile în Franța. De asemenea, din echipa noastră face parte și o consultantă din Franța, care urmărește periodic evoluția vinurilor din cramă„ afirmă Cornelia Anghel.
„Domeniul Coroanei Segarcea” este o adevărată patrie a Cabernetului, plantația de viță de vie întinsă pe aproximativ 277 de hectare reunește o varietate de soiuri de struguri, provenite din pepiniere din Franța și Italia. Printre acestea se regăsește și o varietate rose, provenind dintr-un nobil Muscat de Frontignan, cultivat in sudul Frantei, ce a reusit sa supravietuiasca timp de mai bine de un secol in via de la Segarcea, ramanand unica in lume.
Vinurile se găsesc în rețelele de distribuție, însă se pot cumpăra și din magazinele Domeniul Coroanei din Craiova și Râmnicul Vâlcea, dar si de la magazinul cramei din Segarcea. La crama din Segarcea este singurul loc de unde vinul se poate cumpăra vrac. Crama din Segarcea poate fi vizitată cu programare, se organizează evenimente, degustări și vizite ale cramei, iar pe lângă parfumul și aroma vinurilor, vizitatorii pot descoperi și întreaga poveste a locului.
Galerie Foto