Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională sau la examenul de Bacalaureat, în sesiunea din luna iunie, au fost premiați de Consiliul Județean Dolj, în cadrul unui eveniment organizat miercuri, la Palatul Administrativ din Craiova

851

În acest context, președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a evidențiat importanța pe care instituția o acordă parteneriatului dezvoltat de-a lungul timpului, în vederea stimulării performanței în educație.

„Am dorit să ne întâlnim cu elevii de 10, cu elevii care au înregistrat aceste reușite remarcabile la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat, pentru a le spune că suntem mândri de rezultatele lor și pentru a-i recompensa. An de an, Consiliul Județean Dolj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, a premiat elevii care au obținut performanțe notabile, fie că ne referim la aceste examene, fie la olimpiadele naționale sau internaționale la care au participat ori la competițiile sportive. Sunt demersuri firești, care se bucură de sprijinul deplin al tuturor consilierilor județeni, pentru că ne dorim ca tot ceea ce este mai bun în Dolj să fie apreciat. Încercăm, atât cât ne permit atribuțiile, ca toate aceste eforturi să fie dublate de inițiative prin care să atragem finanțare europeană pentru școlile speciale care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean. În prezent, din cele patru unități de învățământ, trei beneficiază deja de aplicații depuse pentru obținerea de fonduri nerambursabile, urmând ca pentru cea de-a patra, Școala Gimnazială Specială «Sf. Mina», să înaintăm un proiect prin Programul Operațional Regional. Sunt inițiative prin care ne dorim să asigurăm cele mai bune condiții atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Îi felicit pe acești copii de nota 10 și, de asemenea, le transmit mulțumirile noastre profesorilor care i-au pregătit, dar și părinților care i-au sprijinit îndeaproape, oferindu-le tot ceea ce le era necesar. Aceste rezultate confirmă încă o dată calitatea ridicată a învățământului doljean“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

La festivitatea de premiere desfășurată la sediul CJ Dolj au mai participat, alături de elevii cu performanțe deosebite, părinți și cadre didactice, precum și inspectorul școlar general Daniel Alexandru Ion.

Consiliul Județean Dolj a aprobat, în ședința din luna iunie, acordarea unui premiu în valoare de 2.500 de lei pentru fiecare dintre cei 15 elevi care au obținut media maximă, dintre care 5 la Evaluarea Națională, iar 10 la examenul de Bacalaureat.