Obiceiurile tradiționale de iarnă sfârșesc odată cu gerul bobotezei….. Printre ultimele datini și tradiții putem amintii: Vrăjitul, de Anul Nou, fetele și băieții se caută o casă părăsită sau o prăvălie in care petrec toată noaptea. Aceștia așează pe o masă 9 căciuli, cu gura in jos și sub fiecare se pune cate o oglindă, un ineluș, cărbune, un pieptene, o legătură de porumb sau de grâu, o bucată de șorici-ZĂBOVICIUL.
Bucățica de șorici reprezintă momentul hazliu. Fata/ băiatul care nimerea căciula cu grâu semnifica faptul că va lua pe cineva bogat. Cărbunele semnifică urâțenia, inelul, se spune că va lua o fată subțirică, trasă ca prin inel, pieptenele simbolizează că va lua un băiat sau o fata cu dinții rari, iar oglinda, frumusețea. Cel care nimerea căciula cu șorici, zăbovea, nu se însura/ mărita.
Plugușorul, un plug miniatural făcut din scânduri de brad împodobit cu panglici sau hârtie colorată. Textul plugușorului este cel consacrat, urătorii aruncând boabe de grâu sau de porumb înaintea gospodarilor în momentul în care aceștia ies ca să plătească colindatul: „Ia mai mânați, măi, flăcăi….” Sorcova După Îngroparea Anului Vechi, în dimineața Anului Nou, Sfântul Vasile, grupuri de trei, patru copii pleacă la sorcovit devreme.
Sorcova este o ramură de pom împodobită cu arnici sau cu hârtie: „Sorcova, vesela, Să trăiți, să înfloriți Ca un măr, ca un păr, Că un fir de trandafir. Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fierul, Iute ca oțelul, La anu’ și la mulți ani” Capra Reprezintă zeitatea zoomorfă substituită de masca frumos caprei, împodobită și ornamentată cu ciucuri, clopoței, cu capul de lemn care clămpăne.
Mai putem amintii Datul la grindă, sau obiceiul de Bobotează/ Botezul cailor, obicei întâlnit în Moțăței sau Băilești, unde localnicii aduc caii frumos țesălați și împodobiți cu panglici, fiind stropiți cu agheazmă, de către preot. Se organizează și o întrecere hipică, în felul acesta este demonstrat felul în care animalul a fost îngrijit pe timpul iernii. Un ultim obicei este Cunoașterea ursitei Fetele numărau și legau cu ochii închiși al zecelea par din gard.
Dacă parul era drept, atunci va lua un bărbat frumos, iar dacă parul era strâmb sau scorojit, bărbatul va fi urât. In unele sate doljene, fetele legau al nouălea par cu ață roșie, iar dacă parul se nimerea să fie noduros, lua un bărbat cu avere, bogat.