Consiliul Județean Dolj a anunțat finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului!

817

Consiliul Județean Dolj a anunțat finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului!

Un efort susținut de infrastructură rutieră, în valoare de peste 14 milioane de euro, finanțarea provenind din două proiecte europene accesate prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria.

Investiția a vizat modernizarea a două tronsoane ale DJ 561B Segarcea – Valea Stanciului, cu lungimea cumulată de peste 24 de kilometri. Odată cu realizarea acestor investiții, întreaga arteră rutieră a fost modernizată, în condițiile în care un prim tronson, de 11 kilometri, fusese realizat anterior, cu fonduri nerambursabile accesate prin intermediul Programului Operațional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria.

Obiectivul general este reprezentat de creșterea gradului de accesibilitate a unei comunități de peste 14.500 de persoane din județul Dolj la rețeaua TEN-T, comunitate localizată în zona formată din trei localități străbătute de drumul județean DJ561B, Segarcea, Drănic și Valea Stanciului.

„Inaugurăm astăzi încă o investiție finalizată cu succes, care a fost realizată cu fonduri europene și care a presupus modernizarea și reabilitarea a 2 tronsoane din drumul județean care leagă Segarcea de Valea Stanciului.
Lucrările au vizat structura drumului, refacerea podurilor, podețelor, dar și elemente de siguranță în trafic la cele mai înalte standarde. Întregim în felul acesta o suită de proiecte a căror finalizare a fost marcată prin inaugurările din perioada recentă: 70 de kilometri ai drumului Craiova – Cetate, alți 70 de kilometri ai DJ 561A Giurgița – Plenița – limita județului Mehedinți, demersurile finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 privind drumul județean Amărăștii de Sus – Dăbuleni sau zona alunecării de teren de la Murgași.

În ansamblu, putem vorbi despre aproximativ 300 de kilometri de drumuri județene care, în acești ultimi 4 ani, fie au fost reabilitate și modernizate prin proiecte cu fonduri nerambursabile, fie au beneficiat de un nou covor asfaltic, în urma lucrărilor derulate de către Societatea de Drumuri și Poduri, din subordinea CJ“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

În cadrul celor 2 proiecte de modernizare a DJ 561B derulate în cadrul Interreg V-A România – Bulgaria, au fost executate lucrări de terasamente şi lucrări la structura drumului, s-au realizat sisteme de preluare şi dirijare a apelor pluviale, respectiv rigole carosabile, rigole de acostament, şanţuri pereate şi şanțuri de pământ. De asemenea, au fost reabilitate şi modernizate podeţe transversale, tubulare şi dalate.

În intravilanul localităţilor au fost amenajate punctele de acces la proprietăți, s-au executat trotuare, treceri de pietoni dotate cu panouri de avertizare cu led, cu alimentare solară, parcări şi staţii de autobuz. Pentru siguranţa circulației, s-au montat parapete direcționale și radare pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor și au fost executate și montate marcaje rezonatoare și indicatoare rutiere.

La evenimentul organizat în contextul finalizării investiției care a vizat drumul județean 561B au mai participat vicepreședinții CJ Dolj, Antonie Solomon și Mihai Neațu, administratorul public al județului, Cosmin Durle, și primarul orașului Segarcea, Nicolae Tutunaru.