Eforturi pentru îmbunătățirea fondului de pescuit

1507

Vin vești importante de la Uniunea Europeană, care depune eforturi pentru a îmbunătăți actualul Fond european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) în următorii ani. Scopul este de a stimula dezvoltarea unui sector al pescuitului dinamic, de a sprijini reînnoirea generațiilor și de a asigura un nivel de trai echitabil pentru comunitățile costiere, potrivit datelor publicate pe site-ul MADR. 

Astfel, Consiliul a convenit astăzi asupra poziției sale de negociere referitoare la propunerea de regulament privind FEPAM 2021-2027, care vizează sprijinirea politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), a politicii maritime a UE și a angajamentelor internaționale în domeniul guvernanței oceanelor, mai ales în contextul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

„FEPAM este esențial pentru asigurarea punerii în aplicare corespunzătoare a obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului. În trecut, eficacitatea sa a fost subminată de norme complexe și de birocrație, dar Consiliul s-a angajat să-l transforme într-un instrument flexibil și funcțional în serviciul pescarilor europeni”, așa arată declarația lui Petre Daea, ministrul român al agriculturii și dezvoltării rurale și președinte al Consiliului. 

Până acum, FEPAM a avut numeroase realizări, astfel a ajutat pescarii în tranziția către pescuitul sustenabil, a sprijinit comunitățile costiere în diversificarea economiilor lor, a finanțat proiecte care creează noi locuri de muncă și îmbunătățesc calitatea vieții de-a lungul coastelor europene și a susținut exploatările durabile în sectorul acvaculturii.

Sursa foto: Site-ul MADR