Legumicultorii din Cioroiași au ieșit cu plantele în tunele. Vremea bună i-a ajutat!

2163

Vremea caldă a ajutat legumicultorii să iasă mai devreme cu plantele în tunele! Am mers în comuna Cioroiași din Dolj pentru a vedea cum se pregătesc solariile cu varză și tomate, pentru ca primele roșii să iasă deja pe piață din luna mai!

Am mers la  Dănuț Fota din Cioroiași, care are în cele două solarii nu mai puțin de 25.000 de fire de varză și roșii. L-am găsit în toiul plantării, pentru că în această perioadă legumele se mută din recipiente de plastic  în solarii sau în tunele, cum este cazul verzei. “Este de muncă la noi de dimineața și până seara, avem 25.000 de fire și trebuie să le repicăm. Tomatele din soiul Precos se vor coace cam la începutul lunii mai, pe data de 10. Programul Tomata ne-a ajutat foarte mult, am accesat fonduri și accesăm tot ce se poate. Am beneficiat și de măsura de subvenție pentru usturoi, văd că programele fostului Guvern sunt în continuare funcționale”, ne-a spus fermierul din Cioroiași.

Firele de roșii și varză sunt acum în turbă, în recipiente speciale și vor fi luate pe rând și plantate în solarii și în tunele. O muncă titanică, dar de la care legumicultorul din Cioroiași nu se dă în lături. Îngrășământul natural face ca plantele să se dezvolte frumos. “Acum începe munca în solarii, vremea caldă a ținut cu noi și după ce au fost repicate în turbă, începem să le plantăm. Varza o punem în câmp, în tunele și roșiile aici în solar. Sunt făcute în alveole, așa că mai sunt și pierderi, dar orice muncă are riscul ei”, mai spune Dănuț Fota.

După această fază, legumicultorul va cultiva castraveți și varză de toamnă, cu care speră să iasă tot primul pe piață. Suntem mândri de fermierii noștri harnici, care prosperă și muncesc!