Trufandale verzi, când afară e zăpadă!

2788

Trufandale verzi, când afară e zăpadă!

Chiar dacă vremea nu este prietenoasă, in solarele familiei Cartuș din Ișalnița este o mare de verdeață. Salată, ridichi sau ceapă verde, toate așteaptă sa ajungă pe mesele cumpărătorilor.

Afacerea familiei a început acum 10 ani și de atunci, cei doi soți, Monica și Ștefan Cartuș se mândresc sa iasă printre primii pe piață cu legume românești. Au patru solarii, investiție proprie, cu folie profesională și incep încă din toamnă munca pentru ca in lunile de iarna sa iasă in piața cu ceapa, usturoi, ridichii sau lobodă.

Legumele sunt plantate toamna târziu și sunt acoperite cu un material special, pentru ca să fie păstrată temperatura, dar să pătrundă si lumina. Îngrășămintele folosite sunt naturale, gunoiul de grajd fiind cel mai important. Iar lunile Ianuarie-Februarie sunt cele in care producția de verdeața este în toi și abundența de verde cuprinde solarele familiei Cartuș.

Fie că le vând direct din solar, sau în piețe, cei doi soți nu contenesc să își laude marfa. Pentru că există cerință, legumele proaspete din Isalnița iau și drumul spre Petroșani, unde sunt vândute de mama lui Ștefan Cartuș.