Un mare fermier din Mehedinți caută sprijin pentru ferma sa de găini

4976

 

Cornel Stroescu este fermier cu tradiție din Mehedinți și cel care a luat inițiativa de a înființa Camere Agricole, în sprijinul agricultorilor. Pentru a-și crește de 10 ori capacitatea fermei de găini pe care o are în județul Mehedinți și a aduce facilități în zonă, are nevoie însă de credit pentru investiție, bani pe care spune că este foarte greu să îi obțină de la bănci.”Am fost la bănci să iau credit pentru investiții, dar lipsa finanțării este o reală piedică în calea dezvoltorii fermierilor români! Eu vreau să cresc de zece ori capacitatea fermei de găini ouătoare pe care o dețin în prezent. În demersul meu de a investi în dezvoltarea fermei, am observat că mă lovesc însă de refuzul băncilor, care nu vor să-mi ofere finanțare”, a spus Cornel Stroescu.

În prezent, în ferma lui Cornel Stroescu din județul Mehedinți sunt 17.000 de găini ouătoare care produc în jur de 15.000 de ouă pe zi. Investiția l-ar ajuta să mărească capacitatea fermei la aproape 200.000 de găini, pentru că fermierul crede că piață de desfacere există pentru produsele sale. Are nevoie însă de 5 milioane de euro pentru a duce planul la sfârșit. ”Am observat în demersul meu că problema cea mare este reprezentată de investițiile în ferme. Eu am o fermă vegetală, cu depozitare, având acum experiență și pe acest sector avicol, pot spune că mi-am deschis o piață în ceea ce privește produsul meu, care este foarte căutat, nu am produs să vând raportat la câtă cerere am, și vorbim de Drobeta Turnu Severin și un magazin din Târgu Jiu. Atât pot să livrez pentru că producția este limitată, produc în jur de 15.000 de ouă pe zi, e foarte puțin pentru ce cerere există. M-am gândit să cer și finanțare pentru dezvoltare, aș vrea să cresc ferma de 10 ori, dar pentru acest lucru, am nevoie de 5 milioane de euro. Acum avem în fermă în jur de 17.000 de găini, în două hale. Vrem să ajungem la 20-22 de hale cu aproape 200.000 de găini”, a mai spus fermierul din Mehedinți.

Dacă va găsi finanțare, fermierul din Mehedinți spune că îi va investi în automatizarea halelor care să respecte toate normele de biosecuritate și siguranță alimentară. Este vorba de un complex de hale de găini, cu o stație de sortare performantă, cu depozit frigorific și mașini de livrare. ”Cel mai mult costă automatizarea, pentru că trebuie să fi un produs care să respecte toate criteriile de biosecuritate și de siguranță alimentară. Atunci când livrăm produsul la hipermarket, nu se descarcă produsele până când nu se măsoară temperatura cu care au fost livrate. Pentru că este produs perisabil, trebuie să respecți normele de securitate alimentară și atunci și cheltuielile sunt mai mari. Acești bani nu ar greu de obținut pentru un investitor care ar locui în Germania sau în Polonia, spre exemplu”, a mai adăugat Cornel Stroescu.

Dacă proiectul său va fi dus la bun sfârșit, fermierul vrea să exporte ouăle. Complexul de hale va fi gata într-un an, dacă va primi finanțare.

Sursa foto: MHalert