Prazul oltenesc se vinde online

4077

După succesul avut cu busuiocul genovez la ghiveci, tânărul fermier Patricia Popa din Craiova a dat lovitura și cu prazul oltenesc, cultivat în câmp și foarte apreciat acum în sezonul de toamnă-iarnă. În Șimnicu de Sus, pe o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătrați, cultura de praz este parte din planul agricol 2019 pe care și l-a propus Patricia. “Cultura de praz nu este una pretențioasă și a făcut parte din planul agricol din anul 2019. Îmi place să fac totul organizat, iar în agricultură munca meticuloasă dă rezultate. După cum știm, prazul are o perioadă de vegetație lungă, începând de la producerea răsadului și până la recoltare”, ne-a transmis Patricia Popa.

Fermierul cultivă prazul tot timpul anului, iar succesul nu a întârziat să apară. Și pentru că tehnologia merge mână în mână cu agricultura, prazul oltenesc se vinde și online. “Destinația sa a fost pentru consumul de toamnă. Astfel, am realizat răsadul la începutul lunii aprilie, iar lucrarea de repicat s-a realizat în luna iunie. Am optat să îl plantam direct în câmp, irigarea realizându-se prin tuburi de picurare. Avem plantat praz pe o suprafață de 2000 de metri pătrați și îl vindem en-gros sau online, am văzut că are succes și este căutat. Un fir de praz costă un leu! “, a continuat tânăra din Craiova.

Înfiinţarea culturii are loc prin plantare de răsad, dar se poate semăna şi direct în câmp. Munca de la plantat și până la rodire nu este deloc nesemnificativă. Răsadul de praz se produce în răsadniţe sau solarii cu pat cald, în cuburi sau ghivece nutritive. Epoca de semănat este în perioada februarie-martie pentru consumul din vară, iar pentru recoltările în toamnă, în ultima decadă a lunii martie-prima decadă din aprilie.

De asemenea, trebuie spus că se seamănă în rânduri distanţate la 5-6 cm şi la adâncimea de 1,5 cm. Când vremea se schimbă și vine frigul, fermierul apelează la soluții așa cum făceau și bătrânii, îl acoperă cu pământ pentru a face față înghețului. “Cantitatea de sămânţă necesară producerii răsadurilor pentru un hectar este de 2,5-3,0 kg. Vârsta optimă a răsadurilor de praz la plantare este de 70–80 zile. Avem și acum praz în câmp, dacă nu reușim să îl vindem pe tot până vine înghețul, o să încerc să îl acopăr în câmp. De obicei se recoltează și se pune într-o movilă de pământ acoperit cu nisip”, a încheiat Patricia Maria Popa.

Ne bucurăm să putem prezenta poveștile tinerilor fermieri, ce îndrăznesc și reușesc ce și-au propus! Patricia ne-a acordat acest interviu direct din solar, în timp ce planta ridichii. ZiarulAgricol se mândrește și susține fermierii muncitori!