Mihaela Olteanu deţine o colecţie impresionantă de ii si costume naţionale din zona localitatilor Grecesti si Cernatesti Sunt piese valoroase, pe care Mihaela si familia le păstrează cu sfinţenie, pentru că o parte din ele sunt moştenire de familie.
Aceste costume sunt o parte a sufletului meu“, îşi începe povestea Mihaela Olteanu colecţionara de costume populare din zona de sud-vest a judeţului Dolj , acolo unde, la adăpostul codrilor, s-a păstrat vie traditia.
„Peste tot au fost deosebit de admirate, multi intreaba daca le vand .Cum să vă spun, simt că mi-aş vinde o parte din suflet, pentru că ele au avut viaţa lor, aşa cum au avut şi bătrânii noştri“, spune Mihaela Olteanu
„O ZESTRE A FAMILIEI“
Mihaela Olteanu este o femeie populară şi păstrătorare a tradiţiilor româneşti.Are grijă încă dinainte de 1990 să conserve aşa cum trebuie aceste costume, despre care spune că sunt adevărate documente de viaţă. Sunt practic o zestre a familiei noastre, este ce am moştenit de la părinţii mei, de la socri ,dar si de la batranele din satele Doljului .
Păstrează vie amintirea mamei si a bunicii îmbrăcată în costum popular pe uliţele satului, alături de celelalte femei din localitate. Pentru Mihaela nimic nu înnobilează mai mult femeia română decât ia.
Fiecare piesă are povestea ei, multe dintre aceste costume fiind salvate de la pieire cu mari sacrificii de înaintaşi.
Se poate spune ca o parte din costume au avut „trei cumpene mari“. În 1917, când Oltenia era sub ocupaţie, nemţii luau tot din casa românului pentru front, moment în care sătenii diau avut grijă să ascundă lucrurile de valoare şi în felul acesta au fost salvate şi costumele populare ale familiei sale. „Fiind cocoţaţi în vârfurile de deal bătrânii noştri au auzit ce se întâmplă prin alte sate şi o parte din aceste frumuseţi au stat ascunse în lăzi într-o peşteră aproape opt luni. Familiile înstărite au ascuns şi clopotele de la biserică, au fugit cu animalele prin pădure, au lăsat în sate doar animalele bolnave sau bătrâne“.
Ia era considerata de batrani “ fala casii”. Mihaela Olteanu ne povesteste cum mergea cu bunica si mama la claca .Femeile organizau claca de tors lana sau de cules porumbul. La mine in casa tot timpul se crosetau perdele cu “ iglita” ,se tesea,se broda ,bunica mea era cea care facea asta tot timpul.” Imi aduc aminte cand eram copil si bunica m-a imbracat intr-un frumos costum popular.Am mers la biserica pentru a mi-l da de pomana.In zona noastra se da de pomana “ de viu” ,asa-i traditia.De atunci am prins mare drag de ii si costume populare.
Cusute fin, pe marchizet sau panza,in culori vii,cu fir metalic si cu mii de margele si paiete, iile au povesti de neuitat. La o ie pentru o sarbatoare importanta femeile lucrau si 6 luni, spune Mihaela. La cele de zi cu zi femeile lucrau cam 2 luni. Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor. Din basoreliefurile de demult, care îi înfățișează pe daci, poți observa în portul acestora cămăși cu mâneci lungi, cu o croială de tip tunică, albă și lungă, dintr-o singură bucată și pantaloni strâmți și lungi (ciareci, ițari).
Portul era completat cu un brâu sau chimir, iar în picioare purtau opinci. Femeile se îmbrăcau cu o cămaşă de pânză (ie), poale şi piese care acopereau picioarele, care ulterior au primit diferite denumiri: catrinţă, valnic, fotă sau opreg.
