Altfel de salvatori. O bufniță rănită a fost îngrijită de Salvamont Gorj

1283

Salvatorii de la Serviciul Salvamont Gorj sunt demni de toată prețuirea. În urmă cu aproape două luni, la sediul Salvamont Gorj din Târgu Jiu o persoană a adus un pui de bufniță cu o aripă ruptă, pasăre găsită lângă o pădure de la marginea orașului. După ce a fost îngrijită, bufniță este gata să își recapete zborul.

Salvamontiștii gorjeni povestesc cum puiul de bufniță a ajuns la ei. “Micuța pasăre a fost cuminte și sociabilă de la început, a băut apă, a mâncat și a  fost adoptată imediat și cu mare drag de către salvamontiștii gorjeni. În ziua următoare, bufniței i-a fost făcut un consult de specialitate la o clinică din Târgu Jiu, condusă de dr. Vasile Popescu , cel care are sub observație și câinii de salvare ai Salvamont Gorj, și a fost operată imediat.  Acum aripa, deși mai scurtă cu cca 2 cm, este vindecată, iar bufnița a revenit la sediul Salvamont Gorj unde i-a fost pus la dispoziție un spațiu generos, în garajul instituției, în care să își recapete fortele și aptitudinile de zbor. Bufnița a ales și un loc unde să stea, în structura panoului de cățărare, de unde coboară să mănânce și să cerceteze sediul”, spun specialiștii de la Salvamont Gorj.

Salvamontiștii gorjeni speră ca bufnița să îsi recapete toate aptitudinile de zbor, o vor pregăti să prindă  hrană vie si îsi doresc să îi redea libertatea cât mai repede. “Vrem să mulțumim domnului dr. Popescu Vasile și întregii sale echipe din cadrul clinicii pentru dăruirea de care au dat dovadă în acest caz și pentru tot sprijinul deosebit pe care îl acordă activității de  salvare montană.”, au încheiat salvatorii.

sursa foto: Salvamont România