Cartoful dulce din Dăbuleni pleacă spre supermaketuri

2864

Munca specialiștilor de la Stațiunea de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni adună roadele! După circa 120 de zile de la plantare, a venit timpul valorificării cartofului dulce către supermarketurile din țară. Iar producția este diferită, în funcție de soiul cultivat și data plantării, fiind cuprindă între 15600 kg/ hectar și 32500kg la un hectar. Prețul de valorificare la supermarket este de 5 lei pentru un kilogram, după cum ne-au transmis cei de la conducerea Stațiunii. Segmentul de producție agreat de supermarketuri este de 250-800 de grame.

Plantă originară din America, cartoful dulce prinde din ce în ce mai mult teren. La Stațiunea de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, cartoful dulce a avut o recoltă bună și pleacă acum în toată țara. În prezent, acest produs este testat nu doar la Stațiune, ci și de localnici pentru consum. Nu e de mirare că în gospodăriile din Dăbuleni crește leguma violacee la culoare. “Deși în zona Americii se cultivă de circa 5000 ani, în România batatul sau cartoful dulce este puțin cunoscut. Batatul se poate cultiva pentru rădăcinile sale tuberizate care se pot consuma în diferite forme sau poate fi folosit ca plantă decorativă, ornamentală. Florile sale în formă de trompetă sunt mari, solitare, de culoare alb-violaceu, destul de asemănătoare cu florile de zorele. Toate soiurile de batat aflate în cultură la SCDCPN Dăbuleni se inmulțesc doar vegetativ, florile având doar rol decorativ”, ne-au spus reprezentanții de la Stațiunea de Cercetare de la Dăbuleni.

Pe pagina de socializare a Stațiunii din Dăbuleni vin mesaje din toată țară cu oameni dornici să cumpere măcar un sac de cartof dulce de Dăbuleni. Și mare le este mirarea să vadă că pot găsi cartofii dulci chiar în supermarketuri. Specialiștii de la Stațiune livrează și prin curier, căci a fost o producție bună.

Cartoful dulce a ajuns să fie cultivat în Dolj, dar și în alte zone din țară în urma colaborării bilaterale încheiate între o Universitate din Coreea de Sud și Stațiunea din Dăbuleni. Cartoful dulce poate fi considerată o cultură rentabilă din punct de vedere economic și foarte indicată în hrana consumatorilor. Au fost astfel aclimatizate mai multe soiuri de cartof dulce, care se cultivă pe o suprafață de aproximativ 3 hectare. Iar părerile din teren nu întârzie să apară, la fel și comenzile: “ Ne bucurăm că putem să fim un sprijin pentru fermierii din Oltenia și nu numai, care vin la noi și cer fie cartofi pentru a produce răsad sau cer direct răsadul. Avem comenzi din toată țara, se vede că este apreciată această legumă, avem cereri chiar și din Suceava. Le onorăm pe toate și trimitem prin curier la pachet și procesul tehnologic, care este cel mai important pentru a obține o cultură bună”, a menționat Aurelia Diaconu, directorul Stațiunii de la Dăbuleni.